Părinţii au intrat din nou în hora cumpărăturilor pentru începutul de an şcolar. Iarăşi ghiozdane, penare, caiete, creioane, acuarele, stilouri, trening, adidaşi, o groază de bani. Majoritatea s-au tot învârtit pe lângă magazine, amânând momentul decisiv, minţindu-şi propriile buzunare în speranţa că unele rechizite încă mai pot aştepta, iar de altele poate nu va fi nevoie. Copiii, pe de altă parte, foarte indiferenţi, încă nu au conştientizat că s-a sfârşit vacanţa şi întreabă dacă vor scăpa neverificate caietele lor de lectură. Vacanţa le-a trecut printre degete nu doar celor mici, ci şi edililor şi constructorilor, care din nou şi-au dat examenul în ce priveşte finalizarea reparaţiilor şi nerespectarea termenelor de predare a investiţiilor. To aşa, a trecut şi pe sub nasul mai marilor din sistem, care s-au bâlbâ-fâsticit toată vara, precocupaţi cu identificarea câte-unui ciolănel, înlocuirea de directori şi declasarea şcolilor. În ultimul moment, speriaţi că începe şcoala au decis amânarea cu o săptămână a primului clinchet de clopoţel. Dar, cum nu se face primăvară cu o floare, nici lucrările nu se finalizează în cinci zile. Sute de unităţi de învăţământ nici măcar nu au fost igienizate, sute nu au nici acum apă şi grupuri sanitare. În sute de şcoli se lucrează, aşa ca-n România, cu stilul, ritmul, banii şi cheful de care numai noi suntem capabili. În mijlocul culoarelor zac uitate găleţi cu vopsea, scări de care stă agăţat câte un muncitor, geamuri stropite cu var, moloz prin curte şi la intrare în clădire, clase fără uşi. Faptul că şcoala începe luni nu impresionează pe nimeni, doar de faţadă unii se fac că lucrează, alţii se fac că le cer socoteală. În final, copiii şi cadrele didactice, vor face ore pe unde se poate, iar părinţii, neavând de ales, vor accepta, momiţi cu promisiunea că totul se va termina repede. Şi după tot ce se întâmplă, pornind de la condiţiile în care sunt întâmpinaţi elevii în prima zi de şcoală şi terminând cu mega-schimbările care se tot aplică la testări, examene şi bacalaureat, nu e de mirare cât de mult stă pe gânduri părintele când scoate banul din buzunar. Ce rost mai are investiţia în caiete, manuale, rechizite, haine, fondul clasei şi alte cheltuieli normale şi necesare, când în final, toată truda celor mari şi a celor mici ajunge deşeu? Atâta zgomot, atâta pregătire, atâtea emoţii şi vise, ca în final, planurile să se năruie, totul să fie un fâs. Pentru cei mulţi.
pai noi parintii ar trebui sa luam atitudine si sa nu trimitem copii la scoala si sa-l tragem de mmaneca pe dnul/dna primar pentru cum se gestioneaza toata tarasenia cu reparatiile
DOAMNA REPORTER,PENTRU TINE TOTUL ESTE UN FAS.HALAL REPORTER.
D.na Adela;d-voastra intelegeti ceva din ce ati scris in articol pentru ca eu ,sincer sa fiu,nu inteleg mare lucru.In opinia d.voastra toti sunt vinovati de ceea ce se intimpla in sistemul de invatamint,inclusiv copii.Daca doreati sa faceti o analiza pertinenta a fenomrnului trebuia sa lasati „ghiveciul”la o parte si sa o luati incet si pe „feliuta”.Trebuia inceput,probabil,cu primarul de comuna care nu gestioneaza lucrurile si sa dati argumente.Apoi sa vedeti de ce firmele executante de lucrari nu-si fac bine datoria iar apoi sa scrieti despre superiorii invatamintului din Romania si,sigur in cunostinta de cauza,despre inceperea anului scolar.Poate ca prima data trebuia sa scrieti despre eforturile uriase pe care le fac unii parinti pentru a-si trimite copii la scoala iar dupa aceea sa aratati ca sunt,in ciuda conditiilor enorm de grele, foarte multi copii care deabia asteapta sa inceapa scoala.Ei bine D.na Adela;eu sunt convins ca acesti copii ,nici dupa ce vor minca fasole nu vor face „fis”pe cind d.voastra… .Cind veti scrie alte articole sa aveti grija sa nu le …fisiiti si pe acelea.